Intr-o dimineata tarzie, plec grabit spre servici, fiind trezit, dupa cum e de asteptat, prea tarziu.
Deschid usa si ies in curte.
Intr-o secunda sunt cuprins de toate sentimentele copilariei, pe care le poate aduce zapada. Imediat aleea dintre blocuri, devine ulita troienita de zapada, iar masinile devin nameti si nu in ultimul rand, ziua mea devine mai frumoasa.
Asteptam parca sa ies in strada si sa vad saniile trase de cai cu clopotei si miros de sarbatoare.
Cu un zambet, m-am trezit vorbind: Da! Asta inseamna iarna. Iarna blanda care mangaie ograzul si nu ciupeste, fiind doar frig atat cat trebui pentru a se asterne covorul de zapada si a ramene acolo, pentru a forma cristale ca si cum covorul de zapada e brodat cu diamante, pentru a ne face sa zambim, pentru a ne face mai fericiti.
Azi nu ma mai intereseaza de autoritati. Azi nu ma mai intereseaza ca e o zi de munca.
Azi sunt fericit!
Acum 9 ani
Doar ca poti sa mori si nu vine tramvaiul... mai ales seara.
RăspundețiȘtergerePartea buna e ca raman strazile goale.
As vrea ca maine (yuppiii, mai am 10 min din ziua asta lunga lunga :P) sa fie senin, sa straluceasca soarele (sa ma fca sa-mi pun ochelarii de soare), sa pot sa fac si io o poza 2 in parcurile cele complet inzapezite, unde copiii pot fi pierduti printre nameti, unde frigul nu-si mai are rostul si unde toti suntem din nou copii...
RăspundețiȘtergereWish me luck, maybe I will do it tomorrow!