Versuri in tramvai

Acum multi ani, in buzunarul meu, erau nelipsite, un pix si o mica bucatica de hartie. Pentru ca se intamplase deja de prea multe ori sa ma trezesc vorbind despre ceva in versuri. Fara sa vreau, in mintea mea se nasteau stofe, poezii intregi. Si tristete. Tristete pentru ca atunci cand ajungeam undeva unde puteam pune pe hartie toate acele ganduri frumoase, ... le uitam. M-am hotarat atunci sa nu mai pierd nimic.
Si din cand in cand, daca mergeai pe acelasi drum cu mine, puteai sa vezi intamplator, un baiat cu privirea pierduta, incercand sa scrie ceva pe o mica bucatica de hartie.
Nu citesc prea multe carti, si nici atunci nu citeam mai mult. Si totusi aveam inspiratie. Ma inspira tot ce vedeam in jurul meu. Tin minte cum odata, mergeam cu tramvaiul. Eram in dreptul depoului Vitan.

Si ploua. Tin minte cum apa se strecura, se aduna in picaturi reci, ce cadeau langa mine si ma stropeau usor. Atunci s-a nascut una din primele mele poezii. Aceasta poezie o voi impartasi cu voi acum

As vrea



As vrea sa iubesc ploaia
Dar stropii ei sunt reci,
As vrea sa iubesc luna
Dar noapte-ar fi pe veci.

As vrea sa iubesc soarele
Dar razele lui ard,
As vrea sa iubesc oamenii
Dar eu ii vad cum cad.

As vrea sa iubesc cerul
Din basme si povesti,
Dar te iubesc pe tine
Asa simpla cum esti.

Sper sa va fi adus macar un zambet, voua, celor patru cititori ai mei.
Daca mai doriti sa cititi si alte randuri scrise de mine candva de mult, astept un semn.

Morala pentru azi ...
Aminitirile raman si daca ai un pix si o mica bucatica de hartie.